Pana sa ajungem in Maroc, vasul a eliberat o lista cu nationalitatile care au voie sa iasa. Din motive politice nu toata lumea poate avea acces la Maroc. Pe vas sunt crew members din 65 de tari, uneori chiar si mai multe. Surprinderea mea a venit insa de la South Africa. Marocul este pe acelasi continent cu South Africa, insa, nu se pot vizita atat de usor. Nu stiu ce probleme sunt intre cele doua tari dar e ciudat cum locuitorii a 2 tari de pe acelasi continent au nevoie de permise speciale pentru a se vizita.
Aproape am uitat sa va spun ca am primit indicatii sa nu iesim singuri, sa stam unii langa altii si sa nu luam cu noi obiecte de mare valoare.
Toata lumea era putin speriata, pentru toti fiind prima oara in Maroc. Asa ca am luat o buna decizie sa iesim toata echipa.... sau cel putin, toti cei care aveau voie.
Cred ca eram 10 persoane, am luat shuttle bus-ul care ne-a lasat intr-o parte a orasului ... nu stiu daca era centrul sau nu, in Agadir nu prea iti dai seama ce si cum. Este un mix de civilizatie si salbaticie. Ba are strazi asfaltate si semnalizate corespunzator, ba are drumuri de tara unde calci direct in praf si vezi oameni care gatesc la marginea santului.
Cum credeti ca am aflat toate astea? Pai simlpu, ne-am ratacit!
Ne propusesem sa mergem pe jos de la Shuttle Bus pana la piata Souk El Had, care pe harta care o aveam noi, nu parea a fi foarte departe. Cum nici unul dintre noi nu avea net pe telefon am zis ca nu poate fi chiar asa greu sa ne luam dupa o harta. Parintii nostri asa calatoreau. Mergand pe jos am fi putut explora orasul, care nu are chiar atat de multe obiective turistice si aveam si timp berechet. Stateam in portul asta pana la 10 seara si la 9:30 incepeam munca. Deci o zi intreaga de huzurit pe strazile Agadirului.
Cum ziceam, de la Shuttle, in loc sa mergem spre piata, noi ne-am dus in directia total opusa, fara sa stim. Cum niciunul dintre noi nu vorbea sau intelegea araba, numele strazilor erau doar in araba noi nici nu stiam ca ne-am pierdut. Am tot mers vreo jumatate de ora si cand am realizat noi ca nu mergem in directia in care trebuie, deja eram intr-o zona industriala. Imi era si frica sa scot telefonul sa fac o poza. Localnicii din acea zona erau foarte saraci si toti de uitau la noi. Incercam sa intreb de directii si nimeni nu ne intelegea .. si nici noi pe ei.
Norocul nostru ca am gasit o localnica ce se indrepta spre casa, am intrebat-o intr-o franceza vai de capul ei cum ajungem la piata. Eu am studiat franceza 11 ani, dar nevorbind si nepracticand imi gasesc foarte greu cuvintele. Fata m-a inteles cu tot cu franceza mea stricata si mi-a spus ca suntem in zona industriala, foarte departe de piata, dar, merge ea cu noi pana acolo sa se asigure ca ajungem bine,
Si am mers cica pe o scurtatura, sa ajungem mai repede. Am tot mers 45 de minute sa zic, pana am ajuns la piata. Dar drumul pana acolo a fost cel putin interesant ...
Era o saracie lucie, drumuri de la tara cu pietris, unele nici macar. Oamenii faceau un foc mic peste care puneau un suport cu o oala si asa gateau. Era inspaimantator. Toti se uitau la noi ciudat. Nu intelegeau ce cautam noi acolo, nici noi nu intelegeam!
La un moment dat nimeni din grup nu mai vorbea, toti ne rugam sa ajungem cu bine pana in piata. Chiar mi-a trecut prin cap ca fata asta care s-a oferit sa ne duca in piata poate de fapt ne duce la un mafiot care ii da cate o camila de fiecare. A fost horror! O experienta care nu mi-o mai doresc. Mergeam si o intrebeam, mai este mult? Si ea spunea, inca putin, inca putin! Deja tot grupul ma intreba ce se intampla, unde mergem, unde ne duce, dar totusi o urmam.
Tot mergand, respiram usurati cand vedem piata!!! Toti i-am multumit fetei, i-am dat bani, am facut selfie cu ea, ce sa mai, mai aveam putin si o si pupam!
Ce am invatat din experienta asta este ca inca mai exista oameni buni pe planeta asta, care te ajuta fara sa astepte ceva in schimb.
Despre Agadir va pot spune ca este un oras al contrastelor, de la oameni foarte bogati la oameni foarte saraci, clasa de mijloc fiind alcatuita de un numar nu foarte mare de locuitori. Cel putin in Agadir mie asa mi s-a parut. Am vazut mai multe Dacii decat in Galati! Nu credeam ca este posibil asa ceva!
In piata Souk El Had erau preturi pentru localnici si preturi pentru turisti. Trebuia sa ma targuiesc la orice voiam sa cumparam, dar asa am obtinut preturi cat de cat reale. Colegilor nu le-a venit a crede ce putere de negociere am. Le-am zis ca eu sunt neam de tigan, imi place sa ma targuiesc. (nu ma trag din rromi, dar am invatat multe de la ei). Totodata m-am simtit ca in copilarie in aceasta piata. Arata fix ca cele care erau la noi acum 25 de ani. Este incredibil cum putem locui toti pe aceeasi planeta, in acelasi timp, in medii atat de diferite si cu optiuni atat de diferite!
Au o plaja frumoasa, dar nimeni nu sta la plaja. Araboaicele poarta un fel de pijama neagra larga si asa intra in apa(asta stiu pentru ca le-am vazut on Londra). Daca arati prea multa piele se uita foarte urat la tine. Eu eram imbracata adecvat (unii chiar imi vorbeau in araba) dar unele colege erau in tricou si pantaloni scurti si au primit chiar si cateva injurii. Bine macar ca nu au aruncat cu pietre!
Am mai invatat ca uleiul de argan de cea mai buna calitate, este facut din samburii fructelor consumate de capre. Numai dupa ce au trecut prin stomacul caprelor samburii sunt colectati si procesati pentru obtinerea uleiului mult ravnit si piperat la pret.
Alaturi de Paris, Agadir este un oras care nu tin neaparat sa il mai revad.
Daca va nimeriti intr-o croaziera ce ajunge in Agadir, va recomad sa il vizitati, dar nu as putea sa va spun ca se merita un intreg sejur acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu